la vie est ailleurs

17 septembrie 2007
de ce nu scriu niciodata despre carti, ma intrebam, gandindu-ma la blogurile aparute pe tema asta si la faptul ca sunt o cititoare sa zicem pasionata desi nu imi place termenul. si cateva randuri mai incolo am gasit, tot intr-o carte, o explicatie care mi-a sarit in ochi: " desi continua sa urmeze cand si cand cursuri de stiinta si afaceri, Ralph mai urma si cursuri de filozofie si literatura si se simti deodata in preajma unei uriase descoperiri despre el insusi. dar aceasta descoperire nu a avut loc niciodata." (Raymond Carver – "Taci,te rog", Ed.Polirom 2004)
 ei, cam asa si eu cu literatura. astept marea descoperire a sinelui. sa vina cineva si sa-mi explice ce e cu mine, si de ce si incotro si alte lucruri de felul asta. cineva care simte asemanator si gandeste asemanator sa ma lamureasca si pe mine ce e cu viata. a mea, nu aia in general. cum sa procedez cu ea, de unde s-o apuc si in ce sa o modelez. naiv si stupid, da, stiu. si lipsit de ambitie, mai mult ca sigur.
 astept prea mult de la carti. poate de asta le si devorez cu asemenea viteza, le inghit in bucati mari, pe nemestecate, fara sa ma opresc prea mult asupra scriiturii, stilului, fara sa discern more or less stiintific intre figuri de stil, fara sa analizez de ce o anume intorsatura de condei ma loveste mai puternic decat alta. nu am rabdare sa pritocesc textul, nu am rabdare sa-l povestesc altora, nu tin minte amanunte bune de plasat in conversatii intelectuale, cartile sunt exclusiv hrana pentru uz propriu din care, daca e cazul, se depune cate ceva pe zona de sensibilitate si ma face sa mai cresc un pic. de cele mai multe ori insa nu e cazul.
 astept cu febrilitate tampita sa trec la urmatorul volum, sa il pun pe asta in raft si sa atac din cele necitite, next next next cu lacomie si fara sa respir prea mult intre doua inghitituri, sar de la Llosa la Stephen King si inapoi la Amelie Nothomb si tot rasfoiesc si (ma) caut si degeaba.
 nici macar nu sunt in stare sa povestesc ce s-a intamplat in romanul cutare. sau sa disec psihologia unui personaj cum trebuie. imi place sau nu, atat, nu ma intreb prea mult de ce. ca o mostra de ineptie personala intr-ale literaturii imi aduc aminte cuvintele cu care am recomandat "greata" lui Sartre – "e ca un vermut, amarui si cu gust vag neplacut, dar refreshing pana la urma" – in fine, cam asa ceva. si cat s-ar fi putut dezvolta despre existentialisme si imagini de acolo si alte lucruri. si eu atat am fost in stare sa spun.
 continui sa astept sa imi explice totusi cineva unde este viata, atunci cand viata e in alta parte.

Tags: ,



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X